Aftermovie – Outward Bound Carpathian Adventure

Aftermovie – Outward Bound Carpathian Adventure

Share on facebook
Share on linkedin
Competiția Carpathian Adventure este menită să pună la încercare capacitățile fizice, mentale, emoționale și psihice, precum și abilitățile de a lucra în echipă (flexibilitate, comunicare, leadership) a participanților, prin depășirea provocărilor si folosirea eficienta a resurselor mai sus menționate.

Grup țintă: competiţia se adresează oamenilor entuziaşti și perseverenţi care, formând echipe de câte 4 persoane, doresc să se întreacă într-o aventură puternică și provocatoare în mijlocul naturii. La acest eveniment Outward Bound Romania îşi doreşte participarea partenerilor săi tradiţionali (firme, organizații, școli).

Natura activității: Carpathian Adventure este un eveniment caritabil de fundraising prin care se doreste obținererea unui sprijin financiar pentru programele de tineret ale Societății pentru Tineret Outward Bound. Astfel, toți cei care se înscriu în această competiție au posibilitatea nu numai să participe la un eveniment sportiv cu beneficii pentru sănătate în care îşi testează capacitățile proprii, dar şi să sprijine participarea a mai mult de o mie de tineri la programe educative și de dezvoltare a personalității organizate de Outward Bound în condiții optime și de calitate superioară.

Cei de la New Generation Studio impreuna cu echipa suntem onorati sa fim parte si sa surprindem momentele inedite ale acestei competitii. 

Leave a Replay

0
Tags: No tags
0

Comments are closed.